cam aşa!

ăăăă......???......mmmm....!!!! "#"356/&...

aşa multe evenimente în ultimul timp... mărunte şi întîmplătoare, aparent... dar marcante totodată. şi din cîte am reuşit să observ din scurta-mi viaţă... nimic în această lume nu se realizează întîmplător.

recent am avut o discuţie foarte provocatoare cu o persoană care mă fascinează pînă la infinit şi fiecare discuţie cu el mă face să mă redescopăr pe mine însumi. nu ştiu de unde şi pînă unde discuţia deviase spre o temă romantică (cu toata nedragostea mea faţă de romantism). nu vreau să povestesc acum în detalii inutile discuţia. concluzia însă o voi afişa sub forma unei poezii, care cred că a cutreierat deja toate blogurile posibile... totuşi, e foarte foarte Plină de adevăr, după părerea mea. sună cam aşa.

Мы любим тех, кто нас не любит,
Мы губим тех, кто в нас влюблен,
Мы ненавидим, но целуем,
Мы не стремимся, но живем.
Мы позволяем, не желая,
Мы проклинаем, но берём,
Мы говорим и ... забываем
О том, что любим- вечно лжем.
Мы безразлично созерцаем,
На искры глаз не отвечаем,
Мы грубо чувствами играем
И не жалеем ни о чем.
Мечтаем быть с любимым рядом,
Но забываем лишь о том,
Что любим тех, кто нас не любит,
Что губим тех, кто в нас влюблен...

contează sinceritatea...

refresh

ce vară stranie. la prima vedere nimik deosebit. aceeaşi lene cronică, aceleaşi treziri spre amiază, insomniile nocturne. acelaşi scenariu: antrenament, reparaţia ca fenomen obişnuit al verii, călătoriile cu bicicleta, închiderea stagiunii teatrale... o posibilă plecare la mare.

aveam o perioadă cînd mă consideram singură, chiar singuratică. îmi ziceam că n-am prieteni, că toţi din jur joacă teatru, că toţi cu care visez să fac cunoştinţă nu mă observă şi n-o vor face vre-o dată. îmi puneam o haină de jertfă, considerînd că de fapt nici nu merit toate astea. trăiam cu stereotipul că oamenii sunt răi, făţarnici, răzbunători(TOŢI!) eram o pesimistă convinsă.
şi aici, apar cîţiva oameni în viaţa mea. probabil nu pentru totdeauna, dar apariţia lor mă transformă fără să vreau. unul e atent, te susţine mereu cînd ai nevoie... alţii se bucură doar de simpla ta prezenţă. altul te redescoperă, începe să te considere prieten... la fel îţi devine prieten acela cu care nici nu îndrăzneai să te saluţi în stradă. exact! prieten. cineva se dovedeşte a fi prieten peste ani de zile, diverse situaţii... iar alţii devin în 2 zile.
oamenii îmi colorează viaţa. stranii fiinţe, imprevizibile pe care ajungi să le cunoşti o viaţă.

sunt fericită că port numele pe care-l port, că am părinţii pe care îi am... şi sunt înconjurată de oamenii pe care îi am alături.

P.S am fost azi la cimitirul polonez. o frumuseţe dintre cele mai frumoase. înuşi ideea că priveşti un monument din secolul răstrecut mă cutremură. o arhiectură irepetabilă... originală, cruci din metal, plite greoaie... ingeri de marmură albă cu aripile sau mînuţele rupte... inscripţii abia descifrabile... păcat că nu sunt păstrate şi îngrijite.