iata

niciodata n-am crezut ca poate fi atit de complicat sa respiri singur intr-un oras atit de Chisinau.
niciodata n-am crezut ca se poate de iubit asa o fiinta. draga. scumpa. a ta.

e foarte trist sa fii un covrig. ai o forma. dar interiorul e pustiu. interiorul nici nu exista, pentru ca covrigul are zero interior.

si e atit de plicisitor sa respiri singur. e aproape dureros. respiratia incepe sa para nenecesara.

fraza "te iubesc" nu are grade de comparatie. exista "iubesc" si gata. pentru ca "iubesc mai putin" sau "mai mult" nu exista. pentru ca iubesti cu trup si suflet...pentru ca asa simti sau nu iubesti deloc.

iata.

cam aşa!

ăăăă......???......mmmm....!!!! "#"356/&...

aşa multe evenimente în ultimul timp... mărunte şi întîmplătoare, aparent... dar marcante totodată. şi din cîte am reuşit să observ din scurta-mi viaţă... nimic în această lume nu se realizează întîmplător.

recent am avut o discuţie foarte provocatoare cu o persoană care mă fascinează pînă la infinit şi fiecare discuţie cu el mă face să mă redescopăr pe mine însumi. nu ştiu de unde şi pînă unde discuţia deviase spre o temă romantică (cu toata nedragostea mea faţă de romantism). nu vreau să povestesc acum în detalii inutile discuţia. concluzia însă o voi afişa sub forma unei poezii, care cred că a cutreierat deja toate blogurile posibile... totuşi, e foarte foarte Plină de adevăr, după părerea mea. sună cam aşa.

Мы любим тех, кто нас не любит,
Мы губим тех, кто в нас влюблен,
Мы ненавидим, но целуем,
Мы не стремимся, но живем.
Мы позволяем, не желая,
Мы проклинаем, но берём,
Мы говорим и ... забываем
О том, что любим- вечно лжем.
Мы безразлично созерцаем,
На искры глаз не отвечаем,
Мы грубо чувствами играем
И не жалеем ни о чем.
Мечтаем быть с любимым рядом,
Но забываем лишь о том,
Что любим тех, кто нас не любит,
Что губим тех, кто в нас влюблен...

contează sinceritatea...

refresh

ce vară stranie. la prima vedere nimik deosebit. aceeaşi lene cronică, aceleaşi treziri spre amiază, insomniile nocturne. acelaşi scenariu: antrenament, reparaţia ca fenomen obişnuit al verii, călătoriile cu bicicleta, închiderea stagiunii teatrale... o posibilă plecare la mare.

aveam o perioadă cînd mă consideram singură, chiar singuratică. îmi ziceam că n-am prieteni, că toţi din jur joacă teatru, că toţi cu care visez să fac cunoştinţă nu mă observă şi n-o vor face vre-o dată. îmi puneam o haină de jertfă, considerînd că de fapt nici nu merit toate astea. trăiam cu stereotipul că oamenii sunt răi, făţarnici, răzbunători(TOŢI!) eram o pesimistă convinsă.
şi aici, apar cîţiva oameni în viaţa mea. probabil nu pentru totdeauna, dar apariţia lor mă transformă fără să vreau. unul e atent, te susţine mereu cînd ai nevoie... alţii se bucură doar de simpla ta prezenţă. altul te redescoperă, începe să te considere prieten... la fel îţi devine prieten acela cu care nici nu îndrăzneai să te saluţi în stradă. exact! prieten. cineva se dovedeşte a fi prieten peste ani de zile, diverse situaţii... iar alţii devin în 2 zile.
oamenii îmi colorează viaţa. stranii fiinţe, imprevizibile pe care ajungi să le cunoşti o viaţă.

sunt fericită că port numele pe care-l port, că am părinţii pe care îi am... şi sunt înconjurată de oamenii pe care îi am alături.

P.S am fost azi la cimitirul polonez. o frumuseţe dintre cele mai frumoase. înuşi ideea că priveşti un monument din secolul răstrecut mă cutremură. o arhiectură irepetabilă... originală, cruci din metal, plite greoaie... ingeri de marmură albă cu aripile sau mînuţele rupte... inscripţii abia descifrabile... păcat că nu sunt păstrate şi îngrijite.

zapiski de la tzara..!

mi-miroase sufletul a romanite. inelele, unghiile,coapsele,parul... toate respira a romanita. m-a rugat bunica sa-i culeg pentru ceai. atit de mici, ignorate deseori, dar cu un miros atit de patrunzator.... poate abia azi le-am sesizat farmecul..!

mi-s ochii la stele. la asa cer ca in satul meu Chisinaul nici n-a visat. o pustietate clara si plina de stele. am fost dupa casa sa-mi controlez steaua. asa-mi place mie sa cred, ca e a mea. una, care nu stiu de ce isi schimba permanent culorile. are o lumina dinamica, se evidentiaza printre recile astre din jurul ei. si ma bucur ca ESTE!

iepurii au ochi uimitor de asemanatori cu cei ai omului. iar unii oameni au ochi de lup, si de pisica, si vacile au ochii ca la om. dar sunt alti oameni, cu ochi de foca.... mari, frumosi, calmi.

"cobori in jos, luceafar blind,
alunecind pe-o raza...
luceste c-un amor nespus,
durerea sa-mi alunge,
dar se inalta tot ma sus,
ca sa nu-l pot ajunge."
aceasta clipa de romantism v-a fost oferita de imaginea Luceafarului, lucind deasupra scolii medii/gradinitei din satul Nicoreni, with love!

am mincat capshune si cirese... cu rezerva.... sigur ca n-am uitat si de cei ce au ramas acasa... am minkat si pentru tine))..

cotidian

impresionant... cum disparitia unei frici poate schimba radical modul de gindire al unui om.
nu stiu cit de promitator suna, dar eu chiar ma fac mai optimista...mai vesela...mai linistita. cu toate ca motoru' isi face de cap, si unicul profesor pe care-l respect din suflet "pleaca"...si ca toata saptamina ploua fara jena.
saptamina frumoasa... ploaie cu nouri, ploaie cu soare si curcubeu...ploaie cu havuzuri aprinse... plaoie cu asfalt stralucit, ploaie cu oameni murati, ploaie cu mine murata, ploaie cu noi murati... ploaie fara muraturi...)))
crezi ca sunt sanse sa se si termine cu un week-end frumos?

ceva din viata legumelor..

Atita retraiala am suportat ultimile saptamini... atitea evenimente! tezele, testele, certurile, intilnirile... despartirile... ma mira faptul ca am rezistat. am ajuns la starea cind nu mai esti in stare de emotii, cind ti-e absolut indiferent totul, cum arati, cum te comporti, cum la aceasta reactioneaza Lumea!
temporar, sunt o leguma. o rosie din sera turceasca, fara gust, miros... dar una fericita pina la urma. una care o sa plece azi la concert, numai ca inka n-a decis cu cine... dar intuitia turceasca a rosiei ii spune ca iar va fi singura in Piata. Rosia va fi o idioata daca va renunta la concert din aceasta cauza!

no title

Negativismul meu o sa ma omoare odata. Asa a zis bunika.
priveam video de la o nunta si ma rodea cineva sa ma casatoresc si eu. Cine are nevoie de Corine la casa, am zis eu, stirnind priviri confuze din partea celor care nu sunt obisnuiti cu prostiile mele!

Am citit recent cartea unui japonez. Roman despre un Robinson Crusoe contemporan, care nimereste prizonier intr-un sat de nisip. Nu de asta de fapt am vrut sa zic. Am intilnit in aceasta carte o idee geniala, pe care o promovam si eu intr-un timp, formulata foarte clar si simplu. Doar ca o voi adopta intregii lumi si nu doar Japoniei, despre care era vorba.
Daca sa luam in consideratie ca rata de skizofrenici in societate este de 1 la suta, cea a alcoolicilor e de 1 la suta, ca homosexualitatea e la fel de 1 la suta ca si teroristii 1 la suta…maniacii sexuali 1 la suta, femeile frigide 1 la suta, paranoicii 1 la suta…sifiliticii 1 la suta, cleptomani 1 la suta, incendiatotii 1 la suta… presupunind ca din toti acestia ar fi cite unu la suta, totalul ar fi de 10 la suta. Daca ai putea sa enumeri inca 90 de astfel de anomalii – si la sigur ca ai putea – ar exista dovada statistica ca omenirea e formata in proportie de suta la suta din anormali.
La toate aceste cuvinte geniale, dupa mine, dar absurde la prima vedere… protajonistul Niki Jumpei gaseste un raspuns care doar completeaza gindul anterior. “- ce prostie! Anormalitatea n-ar aparea daca n-ar exista un standard de normalitate. ”

Nu stiu daca as mai putea adaoga ceva la tema data… dar cind aud ca cineva arunca la dreapta si la stinga criterii, forme, categorii ale normalitatii....imi vine sa-l mushk! )))

p.s. imaginea luata din google... dar foarte sugestiva! destept om a desnat-o!