poza doare. Chipul aparent fericit trezeste in mine o invidie inexplicabila, urita...printre gene totusi i se strecoara o picatura amara de regret sau neimplinire...ceva ce la o descifrare mai detaliata reda impresia ca inca nu te-a uitat definitiv. Atunci speanta oarba se naste in visele mele. E un sentiment usor, care-ti da aripi (cit de banal n-ar suna...)si te ridica in slava cerului infinit...ca sa te arunce mai dureros inapoi, la realitate ca pe o rosie strivita in perete. Momentul desteptarii din frumoasele visuri este pe cit de necesar pe atit de ucigas.
Al naibii de greu!
Greu sa-ti dai seama ca ai fost mintit cu nerusinare. Ca nu esti cu nimic mai deosebit decit altii, cum ti s-a spus ...ca esti de fapt, o parte componenta a unei mase sure de oameni care circula zilnic prin vietile sale. Acum, acele vorbe par enorm de exagerate, prostesti uneori...si cel mai oribil e ca-ti dai seama ca le luai in serios...ca le credeai...Si totusi...le duci dorul.
Iar vocea...vocea ceea patrunzatoare...te face dependent...ai nevoie de ea ca un drogat. La inceput te suceste usor...te ademeneste cu farmecul tembrului ce se maturizeaza inca....ca apoi sa te distruga difinitiv prin lipsa sa.
Crud. Crud imi vibreaza timpanele. Acum aceste se sparg de atita plictiseala si tacere.
Imi aduc singura argumente de a nu-i scrie. Imi explic ca n-am dreptul. Nu am dreptul sa pretind la nimic din partea lui. Iar imi opresc imaginatia timpita care o ia razna.
Dragule, incep sa te urasc! M-ai omorit asa de dulce. Mi-ai interzis linistea sufleteasca, somnul copilaresc...ascult acum muzica prosteaska (manele....Doamne iarta-ma!)...cu lacrimi in ochi, scriu si citesc poezii de dragoste, si mereu, peste tot dau de semnele tale si de gindul ca nu esti alaturi... Degradez...
Dar imi esti drag si toata mindria mea piere in fata ta! Timpit, dar e adevarat.
Astept inghetata......stiu ca te vei tine de cuvint!)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu